Țigani și Cingari, două rase diferite, o confuzie de 500 de ani

Datorită omonimiei (asemănării) a două cuvinte diferite, athinganoi și cingar, s-a produs o confuzie care persistă și azi, după 500 de ani. Athinganoii erau menționați încă din Imperiul Bizantin, din anii 600 e.n.. CINGARII au venit din India în jurul anului  1422, când călugărul italian Hieronymus Foroliviensis i-a întâlnit. Acesta îi întreba pe indienii  proaspăt sosiţi de unde vin, iar aceştia au spus că doar unii erau din India. În volumul XIX al lui Muratori, aflăm că acești indieni misterioși, Cingari, se duceau la Roma, în 7 August 1422, și din nou, doar unii susțineau că sunt din India, et ut audivi aliqui dicebant quod erant de India.

cingara orientaleLa Zingarella

La stânga ilustratia cărții din 1590, a lui Cesare Vecellio, care a scris  “Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo”, în care acesta înfățișa albumul costumelor tradiționale și costumul țiganilor orientali. Pe versoul gravurii din 1590 legenda gravurii spune  Cingara orientale, overo donna errante. În legenda gravurii sunt date informații despre acești indieni care aveau brahmani și practicau ritualuri sexuale pe care romii nu le practică.

La dreapta, este sculptura La Zingarella, de Cordier, sculpată între anii 1607-1612. Este limpede că italianul Zingarella provine din Cingar, numele castei indiene Cingar.


Cingarii indieni diferiţi de athinganoi
Cingarii indieni sunt altă rasă, se pare. Despre exonimul Ceangar aflăm că este pronunțat și Žingar în India (http://www.iranicaonline.org/articles/gypsy-i). Numele este format din două cuvinte persane chun-var și gar- fabricant. Să fie acest cuvânt persan, Žingar, sursa pentru italianul Zingarra, numele ţiganilor în Italia? După tradițiile lor, ciungarii au părăsit Iranul în timpurile străvechi (K. S. Singh, People of India, Rajasthan, part one, vol. XXXVIII). Dacă sunt emigranți probabil că exonimul le-a fost stabilit după meserie. Chungarii indieni nu au o limbă specială, ci vorbesc limbile regionale indiene din teritoriile locuite.
în Studii și materiale de istorie medie, vol. IX în articolul Literatura istorică transilvăneană în limba maghiară (sec. xvi) sunt citați doi autori maghiari : „Cîteva dintre însemnarile lui Székely pot fi alăturate celor ale lui Heltai prin aceea că se referă la situația demografică din momentul descălecarii ungurilor. La descrierea întîmplărilor din timpul domniei lui Carol cel Mare spune despre Panonia : „dar atunci n-au locuit aici unguri, ci fel de fel de neamuri : valahi, avari, alani, slavi, și alte neamuri din care acum putem vedea doar foarte puțini”. Aceeași informație o repetă și pe pagina următoare unde însa nu amintește pe avari, dar, apar în schimb ostrogoții, grecii, bulgarii, sîrbii și țiganii. ” (Vekov, 102: 1978). Heltai Gáspár și-a scris Chronica între anii 1510–1574, deci trebuie să-l credem când afirmă că țiganii locuiau în Panonia pe timpul împăratului Carol cel Mare (742/748 – † 28 ianuarie 814).
În acest caz, indienii Cingari erau diferiţi de ţiganii din Cronica lui Heltai. Cesare Vecellio (1590) în lucrarea “Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo” îi denumeşte pe indieni drept Cingara orientale, overo donna errante.
Ţiganii ştiau că ei sunt indieni, este şi normal, şi au declarat acest lucru, pe la 1590, lui Cesare Vecellio, care a scris acest lucru în opera sa, “Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo”, în care acesta înfățișa albumul costumelor tradiționale și costumul țiganilor orientali, iar pe versoul gravurii legenda este Cingara orientale, overo donna errante. În legenda gravurii sunt date informații despre acești indieni. Redăm mai jos textul fragmentar în italiană așa cum îl aflăm în articolul On the former costume of gypsies, scris de Henry Thomas Crofton.
Iată textul în italiana medievală de la pagina 466 a ediței din 1590, textul a fost mutilat în alte ediții și a aruncat multă îndoială:
Journal of the Gypsy Lore Society n.s.v.2 , 1908-1909, pag. 223
„Qvesta e vna sorte di gente, la quale va errando tre giorni in vn luogo, et tre in vn altro, et non hanna mai luogo permanente, sono Christiane, ma hanno qualche diuersita dalla Fede nostra Cattolica. Il lor Signore, et altri fra loro Nobili s’infarinano la faccia, e tutto il resto del corpo con farina di sandali macinati, et altri odori preciosissimi. Hanno vn Signore, quale dimandano il Re di Colucut, il quale come Gentile fa adorare il Demonio in vera forma scolpito, et dipinto, dicendo, che sia stato mandato da Dio par far giustitia, se ben credono in Dion anchora. Questo tal Re ha alcuni Bramini, ouero Sacerdoti, i quali stima assai, et quando esso Re vuole pigliar moglie, fa che vno di questi Sacrdoti piu honorato dorma prima con la sua Sposa, et gli leui la verginita, et poi la paga di quatttrocento, o cinquecento ducati, dandogli liberta per sempre di poter vsar carnalmente con essa Regina, sotto al cui Regno sono cueste sorti di gente. L`Habito della sopra-posta Cingara e, che porta in capo vna diadema accomodata di legno ligiero, coperta di fasce di tela di molte braccia lunghe. Vsa camice lauorate di seta, et d`oro diuersi colori con molta bell` opera, et lunghe quais fino aț piedi, le quali hanno le maniche large, et lauorate con belissimi ricami, et lauori. Si lega vn manto di panno sopra vna spalla, et se lo fa passare sotto lțaltro braccio, et e tanto lungo, che arriua quasi fino ao i piedi. I capelli suoi cadono dalla testa sopra le spalle, et con qualche figliuolino sostenuto da qualche fascia legata al coll di essa vanno cosi vagando.”
Textul de mai sus este scandalos din punctul de vedere al practicilor de puritate ale romilor.
Traducerea mea este făcută cu ajutorul googletranslate, dar este ușor inteligibil pentru un vorbitor cult de limba română. Iată traducerea celor mai importante pasaje:
Acesta este un fel de oameni, care se rătăcesc în jur de trei zile într-un loc, trei în altul, nu au loc permanent, sunt creștini, dar se deosebesc de credința noastră catolică … Ei au un Domn, care este numit Regele lui Colucut, care,…, se închină diavolului în formă adevărată, sculptată, pictată, spunând că el a fost trimis de Dumnezeu în fața dreptății … Acest Rege are deci niște brahmini sau preoți care …atunci când dorește să ia o soție … este că unul dintre acești Sacerdoți este mai onorat, și doarme înainte cu mireasa lui și îi ia virginitatea și apoi este plătit cu cinci sute de ducați, oferindu-i libertatea de a fi mereu (în plăceri) carnal cu Regina …
Este limpede pentru orice rom că Cingarii nu erau Romi. La romi, MIREASA TREBUIE SĂ FIE VIRGINĂ. În nici un dialect rom nu există cuvântul Brahman / sacerdot. Noi spunem RASHAI.
La pagina 472 a ediției din 1589 titlul este Libro XI degli habiti dell’Asia, Indo Orientale di Conditione. Pe următoarea pagină găsim desenul unei țigănci, cu îmbrăcăminte specifică, proaspăt indiană, cu legenda Cingara orientale (poza articolului). La pagina 472 citim titlul Mulier orientalis, que vulgo Cingara diciturfemeie orientală căreia vulgul îi zice Cingara.
La pagina 474 este infățișată altă indiancă numită Donna Indiana Orientale di conditione, sau Nobilis Mulier Indica Orientalis. La pagina 475 vedem costumul unei femei Indiana Orientale di mediocra conditione.
Cât despre numele de egipteni al romilor, se pare că l-au „împrumutat” de la athinganoi, care își spuneau Micuții Egipteni, pentru că veneau din Micul Egipt, care era situat în Grecia, lângă cetatea Modon.
Este clar că Cingarii erau indieni, din moment ce pomenesc numele orașului Calcutta, și aveau Brahmini, preoți. Mai mult, capitolul din scrierea lui Veccelio este dedicat costumelor indiene.
Mai există un document medieval, citat în cartea lui Gheorghe Sarău, India, romii și limba romani. Iată despre ce este vorba: călugărul Geronimo în Cronica de la Forli (1422), menționează că unii țigani spuneau că vin din India.
Athinganoii
În Imperiul Bizantin, athinganoii nu acceptau să fie atinşi, aşa cum vedem din textul
Anatemei Bizantine (sec. IX), din care citează cercetătorul Ellie Cohen în cartea sa History of the Byzantine Jews: A Microcosmos in the Thousands Year Empire. Numele de athinganoi , de neatins, provine din practica ereticilor sabateeni, care-şi atestau practica prin formula „nu mă atinge, că sunt pur” ( cf. Ellie Cohen, 76). Şi presbiterul Timotei de Constantinopol scria în anul 600 e.n., în Reprimirea ereticilor, că „cei numiţi acum athinganoi” , nu atingeau pe nimeni. Este vorba deci, de un autonim izvorât din practica neatingerii. Deci cuvântul „ţigan” nu a fost dat din exterior, în batjocură ţiganilor, ci a fost folosit de ţigani pentru a face deosebirea dintre secta lor creştină şi celelalte. Athinganoii sau ațiganii erau greci, vorbeau în un amestec de Greco-Persan, așa cum ne zice Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie. Există și alte surse europene medievale care mărturisesc că țiganii vorbeau greaca, nu limba Romani
În final, conchidem că omofonia dintre indianul Cingar şi grecescul Athinganoi, cu diversele variante de pronunţie (zingar), a dat naştere la…500 de ani de confuzie.

Ţiganii erau greci, aşa cum spune şi proverbul românesc, dar şi mărturiile lor înregistrate în documentele medievale, iar cingarii erau indieni, aşa cum mărturiseau ei înşişi în faţa călugărului Cesario Vecceli, în anul 1590. Cine erau însă, indienii descrişi de fratele Geronimo la 1422? Enigme ale istoriei… Este sigur că indienii care mergeau la 1422 la Roma, nu erau indienii descrisi de Cesario Vecceli, căci şi Geronimo la 1422, şi Vecceli, la 1590 îi descriu ca fiind nou veniţi în Italia.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Nuţu Cârpaci : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului

Reclame

AFRICAN SAU ȚIGAN? NU ORICE ȚIGAN ESTE ROM. UN RĂSPUNS POSTUM PT. NICOLAE GHEORGHE

Toți cercetătorii români s-au înșelat crezând că dacă scrie ȚIGAN în documentele medievale românești referitoare la sclavi, asta înseamnă că țiganii sunt romii vorbitori de limba romani. Realitatea este că în Țările Române au fost înrobite multe rase provenind din diverse părți ale lumii, fără nici o legătură genetică sau culturală. Deci, termenul de țigan desemna un strat social, nu o etnie în mod special. Numele de țigan este atribuit doar romilor în timpurile moderne, pt. că ei sunt ultimul strat migrator înrobit. Celelalte etnii înrobite și-au uitat limbile și identitatea etnică. După cum vom vedea, romii se definesc ca romi doar pe temeiul cunoașterii limbii romani.

Țiganii harapi/etiopieni

Arhidiaconul sirian Paul de Alep (1) , vizitând Țările Române între anii 1653-1656, făcea următoarea remarcă despre sclavii harapi:

“Este demn de remarcat, că marea parte a grăjdarilor, care au grijă de caii Begului și ai Mai marilor Statului, sunt din țara noastră (n.n. Siria) și din Egipt MAHOMEDANI ȘI CREȘTINI. Ei au de asemenea o mulțime de sclavi negri cumpărați, pe care ei îi numesc în mod obișnuit cu numele ” Arab ! Arab !”. De aceea, ei cred că toți oamenii din țara noastră sunt sclavi negrii, sau grăjdari; de aceea ei ne privesc cu dispreț, dar când noi am ajuns între ei, și ei l-au văzut pe Patriarh, și stilul nostru și ceremoniile, și au observat citirea noastră elegantă în Greacă, ei au fost foarte uimiți.”

Dacă este adevărat, apoi atunci Țările Române au fost deținătoare de sclavi negri/africani înaintea Statelor Unite ale Americii! Se pare că spiritul de percepție coloristică al poporului român privind sclavii/țiganii nu a fost sesizat până în momentul lucrării noastre, căci iată cum în secolele trecute românii distingeau trăsăturile rasiale ale sclavilor africani(2) și indieni (romi):

„Sunt trei feluri de blestemuri asupra Țiganilor. Țiganii urâți, buzați și întăciunați, ca curat dracu, sunt blestemați de călugări, după vremea de când erau robi pe la monastiri. Țiganii cei negri, cărora le mai dice și Țigani de vatră, care sciu să lucreze fieru, sunt blestemați de la Ham. Iar Țiganii de lae: ursarii, lăeții, zavragii, netoții, etc. și toate nemurile de Țigani, cari umblă din loc în loc călări pe cai și pe măgari, care șed pe sub corturi și sunt urâți ca face-ți-ai cruce, sunt blestemați d’un sfînt.” ( Iuliu Zane, Proverbele Românilor vol. 6, pag. 354)

Descrierea populară a fost înregistrată de Zane. Vedem că textul ne indică trei categorii de țigani negri:

-urâți, buzați și întăciunați.

-țiganii de vatră (fierari).

-țiganii care au meserii asociate în mod tradițional cu neamul romilor, adică ursari, zavragii, etc…

Prima categorie de țigani din textul lui Zane corepunde din pc. de vedere antropologic cu negrii/africanii. Într-adevăr, Lexiconul de la Buda, la pagina 28 definește cuvântul ARAP ca fiind din Arabia sau Etiopia: „adeq harap”. La pagina 225, Lexiconul precizează: „harapa sau araba, muiere din Arabia.” E limpede că românii au confundat arap cu arab din cauza asemănării de pronunție, dar textul lui Zane îi descrie foarte plastic pe sclavii etiopieni ca fiind BUZAȚI și ÎNTĂCIUNAȚI, nu doar negrii ca țiganii nomazi. IN TEXTUL LUI ZANE SE OBSERVĂ ÎNCERCAREA DE DISTINCȚIE POPULARĂ ÎNTRE ROBII ȚIGANI DUPĂ CARACTERISTICILE RASIALE ȘI OCUPAȚIONALE.

Harapii sau arabii descriși de Paul de Alep se pot încadra în categoria țiganilor buzați și întăciunați, deoarece Paul de Aleppo precizează că în România existau și sirieni angajați grăjdari, dar și sclavi negri cumpărați. Descrierea sclavilor negri ca fiind buzați s-ar potrivi mai mult tipului african, nu celui indian. Chiar și în ziua de astăzi vedem încă etnici romi care și-au păstrat genetica indiană. La vederea lor, oricare vizitator al României care a vizitat India, ar putea crede că sunt și ei de naționalitate indiană.

Iată cum încearcă Odobescu(3) să explice expresia misterioasă „țigan de laie”:

„Laiu, laie e un adiectiv necunoscut în limbele noastre din Țara Românească, din Moldova și din Ardeal. Noi zicem într’adevăr țigan de laie și Lesiconul Românesc-Latinesc din Buda, traduce vorba Laie prin Caterva și o derivă din greceasca ιλη, Fie-ne iertat a vedea aci o greșeală, mai cu seamă când aflăm că Românii din Macedonia, ce vorbesc un dialect oareșcât diferite de al nostru, zic: laiu și laie, în loc de negru și neagră. Așa dar Țiganii de laie, ar fi Țiganii cei mai negrii, precum și sunt, și Miorița laie este Miorița neagră.” (Odobescu, 1941:202)

Iată ce spunea Scriban în dicționarul său:

Țigán și (vechĭ) Ațigán, -că s. (vsl. Cyganinŭ, Cyganŭka, rus. Cygan, -nka, ung. Cigány, germ. Zigeuner, ngr. Tsiganos, it. Zingaro, cuvinte care se reduc la turc. ar. Zenği, Etiopian, Zenği-bar, țara Etiopienilor, „Zanghebar, Zanzibar”. În actele cele maĭ vechĭ li se zice Ațiganĭ, ceĭa ce arată că numele ne-a venit pin [!] Macedonenĭ… Tot așa, Greciĭ îĭ numesc și Gýfti, ĭar Spanioliĭ Gitanos, adică „Egiptenĭ”. Arabiĭ ĭ-aŭ confundat cu Etiopieniĭ („Harapiĭ”, Nubieniĭ, Somaliĭ, Zanzibarieniĭ ș. a.).(https://dexonline.ro/definitie/TIGAN)

Scriban credea că arabii i-au confundat pe țigani cu etiopienii. Se pare că cel puțin două surse bibliografice atestă faptul că harapii/etiopienii erau sclavi în Țările Române. Primul este Episcopul sirian Paul de Aleppo, iar a doua sursă este Lexiconul de la Buda (1825), în care la pag. 28, cuvântul „arap” este definit ca etiopian sau arab, dar nu ca țigan. Probabil că numele de țigan ajunsese la vremea când Lexiconul de la Buda (1825) era scris, să desemneze doar rasa romilor. Desigur că nu putem pune la îndoială mărturia unui cleric creștin. Paul de Aleppo a vizitat Țările Române, deci nu se putea înșela.

ALTE ETNII ÎNROBITE ÎN ȚĂRILE ROMÂNE: GAVAONI, HOLOPI, BULGARI ȘI TĂTARI

În Istoria Basarabiei, vol. I, pag. 234, A. V. Boldur ne relatează un amănunt interesant despre robii din Țările Române: „…printre prinzonieri se aflau uneori și oameni de alte naționalități, se poate crede că erau la Români în vechime și alți robi, decât Tătari și Țigani, deși documentele nu ne vorbesc despre aceasta nimic.”

Amaro celedo- FAMILIA NOASTRĂ DE SCLAVI. Arheologie lingvistică.

Tot Boldur ne informează că pentru țigani și tătari în documentele românești se folosea cuvântul slovenesc celed, care în rusă avea forma celeadin- rob:

„În documentele noastre cuvântul „celed” are două sensuri: prima accepțiune are în vedere grupul de robi, familia lor sau gospodăria, cu indicarea numelui capului familiei, a doua înseamnă pur și simplu rob individual. Aceasta se poate vedea clar din documentul din 23 Apr. 1441, prin care se dăruiește mânăstireo Poiana „patru celed țăgănești cu nume Slav Hârlăuanul cu celedea și Nicola cu celedea și Bâzâla cu celedea”. De obicei cuvântul „celed” în cel dintâiu înțeles, se traduce la noi cu sălaș sau curte, pe când ar fi mai corect să fie trecut cu familie sau gospodărie. Într-un document din 1446, vorbindu-se de șase „celed” țigănești, după aratarea numelui capilor de familii se adaugă: cu femeile lor și copii lor și cu toți moștenitorii lor (nașlednichi). Intr-un suret de uric din 30 Martie 1500 cele de traduce cu „odaie”, ceea ce se apropie mai bine de „familie”. (Istoria Basarabiei, contribuții la studiul istoriei românilor de A.V.Boldur, vol. I, pag . 234, Chișinău, 1937)

Unele dialecte rome posedă încă acest cuvânt, „celed” în formula „Amaro celedo”- „familia noastră”, cu referire la familie, clan, neam. Această arată că părinții acelor romi au fost sclavi în Basarabia. Dar sunt multe neamuri de romi care nu au acest cuvânt în vocabularul lor, păstrând cuvântul indian original pentru familie. Precizez că etimologia împrumutului rom „celedo”- „familie de sclavi” îmi aparține. Dialecte rome care posedă cuvântul celed: Gurvari Romani, Kalderash Romani, Latvian Romani (forma prescurtată „cel”), Lovara Romani, Slovak Romani, Hungarian Vend, Romungro Romani, Vershend Romani . Dialectul din Macedonia, numit Džambazi Romani, are „ roboria” – membrii familiei, Bugurdži Romani are „robos”- copil, membru al familiei, Gurbet Romani are „robora”- familie. Aproape toate dialectele rome conțin acest cuvânt de origine rusească, „celed”sau „rob” folosit pentru sclavii țigani din Basarabia. Faptul că în vechime erau și alți robi decât țigani sau tătari este atestat printr-un alt document.Un nume straniu de robi țigani este și acela de „holopi ”, numiți astfel de Eremia Moghilă voievod în 1598, 7 Ianuarie:

„Io Eremiia Moghilă Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn al țării Moldaviei, dat-am această carte a domniei meale slugii noastre lui Vasilie fost stolnic spreceaia ca el să fie tare și putearnic cu această carte a domniei mele a-și stăpânire ai săi drepți holopi (robi) țigani anume Mura cu fămeaia sa și cu copiii…” (Surete și izvoade vol XXI de Gh. Ghibănescu. pag 134-135)

Facem observația că textul original slavonesc nu are paranteza pe care am reprodus-o întocmai după traducerea lui Ghibănescu. Deci, tragem concluzia că holopii erau un alt neam de robi considerați tot țigani.

GAVAONII

Unii dintre robii/țiganii din Țările Române aveau un autonim, acela de gavaon, care acoperă o perioadă de mai mult de o sută de ani. Primul care a atras atenția asupra acestui autonim a fost istoricul Petre Petcuț. Domnia sa însă, în mod eronat a identificat autonimul gavaonilor cu orașul Gavaon din India, conchizând că acest nume ar aparține romilor. Dânsul și-a argumentat poziția prin explicarea autonimului gavaon pe baza cuvântului gavutno- sătean, țăran. Acest cuvânt este din limba romilor, fiind format din gau/gav- sat, și sufixul u(t)no, un sufix de origine sanscrită, care desemnează originea sau calitatea. De fapt în toate documentele medievale românești cuvântul este gavaoni, nu „gavalo”, ca în limba romani. Textele medievale au forma gavaoni pentru plural. Romii au pluralul „gavale”-țărani. Dar eroarea domnului Petcuț este scuzabilă, deoarece dumnealui nu este vorbitor nativ de limba romani. NOI am găsit cea mai veche atestare a autonimului gavaon cu sensul de „țigan rob” la anul 1511 într-un document românesc. Însă nu ne putem baza pe un cuvânt ca să identificăm limba unui popor, știut fiind că multe cuvinte aparținând diferitor limbi se aseamănă uneori cu totul întâmplător. Dar, domnul Petcuț pare să facă abstracție de autonimul tradițional al romilor, adică acela binecunoscut, ROM. Dacă robii țigani se auto-denumeau gavaon în limba lor, căci așa specifică mai multe documente, este firesc să presupunem că limba gavaonilor ar fi avut în compoziția numelui ei autonimul gavaon, așa cum autonimul român este baza numelui limbii române. Acest principiu este valabil peste tot în lume, autonimul dă numele limbii vorbite, și invers. Dar documentele medievale românești păstrează tăcere totală asupra limbii gavaonilor, păstrând doar femininul Dochina (4) gavaonă la 5 August 1634, când este menționat că Radul vistier cumpără o familie de gavaoni de la călugărița Mariica, într-un document semnat de Matei Barasarab. Este curios modul în care limba românească arhaică a feminizat substantivul masculin gavaon. Aceasta poate fi o dovadă a vechimii gavaonilor pe teritoriile românești, pentru că femininul romni a întrat în româna veche prin intermediul unui dans rom numit „romnia”, substantiv despre care Șăineanu în Dicționar universal al limbei române, pag 553, 1929 explica : Romnia f. Horă țărănească împrumutată dela Țigani. (Lit. Țigăneasca (din țig. ROMNI, țiganca)). Dacă romii ar fi intrat odată cu gavaonii în România, atunci românii ar fi românizat autonimul „romni” cu forma ROAMNI, dar numele melodiei a devenit Romnia, cu terminație românească. După sufixul rom –ni, sufix cu care se construiesc în India substantivele feminine, românii din vremurile când această horă se cânta frecvent, au românizat substantivul cu sufixul feminin românesc –a.

Cine au fost gavaonii?

PRIMA ATESTARE descoperită DE NOI a autonimului GAVAON se află în SLOVO GRIGORIA BOGOSLOVA, anul 1511, Moldova. Are corecturi și unele explicații. Pe fila 78 în text apare gavaoni, pe margine țigani. Informația o găsim în Studii și materiale de istorie medie, vol. VI pagina 334. Mai departe, un alt document ne dezvăluie temeiul pe care gavaonii erau robi, și anume, neapartenența la religia creștină în articolul Considerațuni asupra termenilor Vlah și rumîn pe baza documentelor interne ale Țării Romînești din veacurile XIV-XVII de Șt. Ștefănescu. Documentul de la 14 Ianuarie 1617, prin care Alexandru Iliaș întărește satului Văslăneștii și tuturor bătrînilor și moștenilor satului dreptul de stăpânire. Locuitorii acestui sat au fost vecini ai jupâniței Baloșina. Înainte de a muri, aceasta a vrut „să-i dea mănăstirii, să le fie de pomană. Iar apoi s-au gândit că nu e nici un folos de nicăieri, ci li s-ar înmulți păcatele și mări blestemele, pentru că sunt vlahi creștini, nu sînt Țigani, cărora li se spune în limba lor Gavaoni. ” Ca urmare, jupânița dă în dar satul acelor foști robi. Textul documentului medieval glăsuia că este păcat să fie înrobiți vlahii pentru că sunt creștini nu țigani. Iată comentariul lui Șt. Ștefănescu :

„Cuvintele jupaniței Baloșina și ale soțului ei Dima scot în evidență drama imensei majorități a populației țării, pe care politica feudalilor o aduce în situația robilor, de care ei dispuneau după plac. Renunțînd la practica vremii în fața morții pe care o simțea aproape dintr-un sentiment de teamă „că li s-ar înmulți păcatele și mări blestemele, jupanița Baloșina și soțul ei hotarăsc să redea libertatea vecinilor din Vălsănești. Motivul acestei hotărîri este că ei, vecinii din Vălsănești, sunt vlahi creștini,nu sunt țigani, cărora li se spune in limba lor Gavaoni” . Denumirea, care arată originea etnică, ca și apartenența la religia creștină, rămăseseră se vede în mintea feudalilor ca singurele elemente care deosebeau pe țăranii dependenti de robii țigani”. (Ștefănescu, 1960: 71)

Din documentul de la 14 Ianuarie 1617 reiese clar ideea că țiganii nu erau creștini, deci se putea face orice cu aceștia pe temeiul ereziei. ROMII NU S-AU AUTO-DENUMIT GAVAONI NICIODATĂ ÎN LIMBA LOR. Se pare că gavaonii și-au păstrat conștiința identității etnice de la 1511 până la 1634. Atunci un alt document consemnează autonimul gavaon covaci, iar în 1636 apare încă o dată sub forma sălaș de gavaoni (5).

Dacă țiganii gavaoni fierari/covaci își aminteau încă numele lor la 1636, asta înseamnă că urmașii lor trăiesc astăzi încă, dar și-au uitat limba. Există o credință printre țiganii fierari care nu știu limba romani că doar ei, cei ce nu știu limba sunt fierari, nu și romii vorbitori, care sunt căldărari. Această credință am auzit-o deseori, dar cea mai puternică impresie mi-a făcut-o domnul Ciprian Necula, doctor în antropologie romă, de origine țigan fierar, care la ziua romilor anul acesta, mi-a zis că doar țiganii nevorbitori de romani sunt fierari/covaci, nu și romii vorbitori. Eu fiind rom fierar, am contra-argumentat opinia lui Necula aducând ca dovadă denumirile uneltelor de fierărie rome, unelte care sunt în limba hindi la romii metalurgiști. Uneltele de fierărie rome fiind hinduse în limba romani, urmează că romii au venit cu meseria fierăriei din India. Țiganii de vatră din descrierea culeasă de Zane din surse populare românești, se pare că sunt fierarii cărora Alexandru cel Bun (6) le-a dat dreptul de a se folosi liber de apă și foc precum și de a face foc pentru fierărie. Să fie gavaonii covaci aceeași etnie care a primit de la Alexandru cel Bun (domn între 1400-1432) dreptul de a practica meseria fierăriei? Tot ce este posibil, iar dacă este așa, atunci înseamnă că gavaonii sunt țiganii atestați ca robi la mănăstirea Tismana la 1385. Alexandru cel Buna dăruia și el mănăstirii Bistrița 31 de sălașe de țigani și 12 de tătari. Expresia ȚIGAN DE VATRĂ este folosită ca AUTONIM de mulți țigani care nu știu limba romani. Vatra este partea forjei în care se depozitează și se arde combustibilul, partea inferioară a interiorului unui cuptor metalurgic, unde se așează materialele care trebuie încălzite (https://dexonline.ro/definitie/vatra). În Anuarul Societății Prahovene de Antropologie Generală, nr. 1, 2015, noi am încercat a explica autonimul gavaon ca fiind de origine avară, pe baza cercetărilor lui Hașdeu. (A se vedea notița de subsol de la pagina 37 a Anuarului, articolul nostru Între un autonim și un exonim, sau o suprapunere medievală : https://www.scribd.com/doc/307190750/Rom-Sau-Tigan-Pag-25)

„Bă, de ce ești tu țigan?”

Motto: Cuvântul țigan a ajuns totuna cu rob…Robul nu e un om (Kogălniceanu)

Orice societate funcționează după modele demne de urmat. Pentru istoria modernă a romilor, modelul cel mai cunoscut a fost Nicolae Gheorghe, filosof și sociolog, el fiind cel care în 1974 a fost însărcinat să studieze minoritățile pentru guvernul românesc. După 1989, el a fost desemnat încă o dată pentru guvernul României ca expert pentru minorități , și a întemeiat bazele filosofiei activismului, precum și bazele ONG-isticii romilor ne-tradiționali. Pentru studiul de față, este demn de subliniat interesul domniei sale pentru filosofie și sociologie. Din volumul colectiv Rom sau țigan, aflăm că Nicolae Gheorghe a fost pus în tinerețea sa în fața unei dileme: să-și recunoască sau nu originea țigănească de față cu un coleg român. Această dilemă a fost principalul motor care l-a angrenat toată viața, fiindu-i adresată de un târgoveț necunoscut: „Bă, de ce ești tu țigan?”. Redau mai jos paragraful așa cum este descris de Nicolae Gheorghe (7) însuși în interviul acordat lui Iuliu Rostaș în 2011:

„I.R. Și cum ați făcut, cum ați simțit „combinația de roluri” de-a lungul vieții?

N.G.: Să-ți povestesc o întâmplare. Eram în 1965, eram în școala militară, eram în prima vacanță de la școala de ofițeri de infanterie de la Sibiu, după liceul militar, terminat în 1964, la Câmpulung Moldovenesc. Eu am început în 1964 școala de ofițeri, m-am dus în vacanță, la un coleg și prieten, elev-militar și el, care se trăgea dintr-un sat de pe lângă Târgu-Neamț. Eram prieteni, ne cunoșteam din liceul militar, m-a invitat la el. Era dintr-o familie modestă, dar cei trei copii erau bine școliți. Avea un frate care a devenit profesor de fizică la Universitatea din Iași. Fostul meu coleg a avut o bună carieră de militar, era și este și poet, scriitor, jurnalist, a evoluat foarte interesant. Am hotărât să facem o excursie la mănăstiri, cu bicicletele. Și am pornit cu bicicletele din satul lui ca să vizităm mănăstirile Neamț, Agapia, etc. Am ajuns într-o dimineață, la Târgu-Neamț ca să mergem la mănăstirea Neamț. Am trecut pe lângă piață, era „zi de târg”… și dintr-o cârciumă a ieșit un târgoveț, roșu la față, noi eram lângă biciclete, s-a oprit in fața mea și mă întreabă: „Bă, de ce ești tu țigan?” Așa, dintrodată! Și am rămas perplex, pentru că nu era o discuție pe care să o fi avut cu prietenul meu despre asta. Colegul meu nu mă știa ca țigan. Eu eram după ani de zile de când nu discutam despre chestia asta, ascundeam „etnia” mea, sau nu era relevantă pentru mine în relația cu el și cu alți colegi din școlile militare ”

Întrebarea acelui necunoscut a trezit în mintea tânărului Nicolae Gheorghe dorința neobosită de a-și înțelege originea. Interesantă este afirmația lui când spune:

„Deci am fost, sunt… m-am identificat ca țigan, ca Gypsy, rom, Roma, deci toate chestiile astea s-au învăluit în mine așa ca o ceapă care se dezvoltă, dar undeva în fibra mea a rămas perplexitatea acelei întrebări: de ce ești tu țigan? Și nici acum nu știu de ce sunt… ”

Deci din 1964 până în 2011 (timp de 47 de ani!), data când i-a fost luat acest interviu de către domnul Iuliu Rostaș, domnul Nicolae Gheorghe NU A PUTUT SĂ-ȘI RĂSPUNDĂ la întrebarea de ce este el țigan. În ciuda a numeroase studii, a școlilor înalte absolvite (academia militară, facultatea de filosofie și sociologie), nu a reușit să pătrundă conotația istorică a substantivului țigan, fiindcă PENTRU NICOLAE GHEORGHE SUBSTANTIVUL ROM ERA UN ADJECTIV. De aceea a declarat că el preferă să moară ca țigan, adică om, nu ca un rom (se subînțelege că a fi rom nu înseamnă a fi om pentru Nicolae Gheorghe ).

I.R.: Adică țiganul nu poate fi om? N.G.: Țiganul nu poate fi rom. Om, poate, da. Dar tolerat ca o specie, ca un fel de formă de sub-om, asta da! (Rom sau Tigan, pag 321)

DE CE totuși pentru absolventul de filosofie Nicolae Gheorghe, ROMUL NU ESTE OM, DAR ȚIGANUL ESTE? Răspunsul apare în proverbul românesc ȚIGANUL NU-I OM (Iuliu Zane, Proverbele Românilor vol. 6, pag. 354-355, 1901) Iată ce spunea Nicolae Gheorghe, cel ce a înființat ONG-istica neo-romilor, în memorabilul interviu-testament acordat lui Rostaș Iuliu:

N.G.:Dacă o să mor, dacă dialoghez cu moartea constant, AȘ VREA SĂ MOR, CA OM, SAU CA ȚIGAN, dar n-o să pot să mor ca rom. (Rom sau Tigan, pag 328)

Printr-un tertip de succesiune nuanțată a frazei formulate, Nicolae Gheorghe a declarat că ROMII NU SUNT OAMENI, dar țiganii da! Pur și simplu a răsturnat proverbul românesc cules de Zane, „țiganul nu-i om.” Acest proverb era de fapt O LEGE. Mihail Kogălniceanu(8) în Schiță despre Țigani, pag. 14, menționează că din Regulamentul organic din Moldova (1835) prevedea: robul nu e un om.

N.G.:Adică nu sunt, nu mă calific ca rom și atunci mă simt mai complet și mai confortabil ca țigan, în vernacularul românesc al termenului: vrând-nevrând, în felul în care am crescut, cuvântul ăsta e mai aproape de mine, precum zice o vorbă despre „cămașa mai aproape de piele”. (Rom sau Țigan, pag. 328)

Nicolae Gheorghe vroia să moară ca om, sau ca țigan, pentru că nu putea să moară ca un rom. El a spus că țiganul este om, dar romul nu este om: AȘ VREA SĂ MOR, CA OM, SAU CA ȚIGAN, dar n-o să pot să mor ca rom. Și asta după ce că o viață întreagă a trăit de pe urma națiunii romilor. În timp ce Nicolae Gheorghe și alții ca el își hrăneau familiile cu resurse destinate romilor, romii autentici erau nevoiți să fure de foame prin Comunitatea Europeană!

Toți țiganii care nu știu limba romani, vor să fie romi pentru că doar așa pot scăpa de singurul nume cu care se nasc, acela de țigan, ei necunoscând limba romani. Romii se nasc cu numele de rom, ei crezând că rom este doar cel care vorbește romani. Înainte de Revoluția din 1989, țiganii știau că sunt DOAR țigani. De ce vor să fie romi? Pentru a accede la funcții înalte în administrație, și a avea acces la resurse (bani, evident!):

N.G.: Și dacă poți avea acces la resurse jucând cartea romilor e bine, pentru că la un moment dat toți suntem romi. (Rom sau Tigan, pag 336)

Înainte de a se transforma în romi, țiganii spuneau EU NU SUNT ȚIGAN CĂ NU ȘTIU ȚIGĂNEȘTE , încercând să se distanțeze de romii autentici. Exemplul cel mai concludent este chiar copilul Nicolae Gheorghe, a cărui mamă îi interzicea să se joace cu copii romi:

Nicolae Gheorghe: Mama mea nu mă lăsa să mă amestec cu țiganii lăieți (așa le spunea ea țiganilor de cort) despre care zicea că sunt murdari și „periculoși”. Prima spaimă despre țigani a venit de la mama mea și mi-a inoculat-o profund, și acum o trăiesc. (Rom sau Tigan , pag. 321)

Iar apoi văzând orizontul bănos care le stă în față, au inventat o NEO-CUTUMĂ, aceea că EȘTI ROM DACĂ SIMȚI CĂ EȘTI ROM. Când un rom le reproșează că ei nu sunt romi pentru că nu pot dovedi prin cunoașterea limbii, replica lor este SIMȚIREA ETNIEI. Or, nimeni nu poate să-și descrie ADN-ul sau ARN-ul. Nu poți SIMȚI că ești rom fără DOVADĂ. Iar dovada CĂ EȘTI ROM este limba romani învățată acasă.

N.G.: Și? Cine au reușit: romii sau țiganii? I.R.: Cred că de fapt ne prezentăm ca romi, nu poți prezenta ca țigani. Pentru că proiectul emancipator e acela de rom, proiectul emancipator nu e cel de țigan. N.G.: Proiectul emancipator al cui? Cine e actorul politic care prezintă proiectul? I.R.: Activiștii romi. N.G.: Care sunt țigani. Majoritatea provenim dintre țigani, nu dintre romii „din neamuri”, tradiționalii . I.R.: Se definesc romi, se re-brand-uiesc ca romi. N.G.: Asta vreau să spun, dar nu sunt neapărat recunoscuți ca romi „legitimi” (Rom sau Tigan, pag 334)

I.R.: Cum am putea deveni din romi de serviciu simpli romi? N.G.: Poți fi rom, așa, spontan, de la mama-natură? Nu, spun eu, Nicolae Gheorghe, ca să te provoc pe tine și pe alți curioși (în sens filosofic). Da, am încercat, încerc, am imitat, am jonglat, am „vrăjit“ (în sensul lui Max Weber) lumea din jur. Așadar, esențialmente, soluția mea, în acest moment al vieții mele, este: sau sunt om sau sunt țigan. I.R.: Adică țiganul nu poate fi om? N.G.: Țiganul nu poate fi rom. Om, poate, da. Dar tolerat ca o specie, ca un fel de formă de sub-om, asta da! (Rom sau Tigan, pag 321)

Concluzie

Lumea andărgraundului românesc s-a împărțit înainte de Revoluție pe două planuri culturale nebănuite pt. românii care știau că toți suntem țigani. Noi ne numeam romi, deși știam că românii ne numesc țigani. Noi niciodată nu le-am spus românilor că suntem romi, am acceptat numele impus de alții. Urmașii diverselor etnii înrobite în Țările Române, ai căror strămoși au ales să nu-și mai vorbească limbile, pierzând astfel identitățile țărilor africane sau egiptene de unde au venit, au rămas cu exonimul devenit autonim printr-o îndelungată sclavie. Adică sunt țigani, că nu știu din care ETNII ORIGINEAZĂ , fiind țigani pt. că se trag din țigani, adică sclavi. Pot fi cel mai probabil africani. Ion Creangă ne-a transmis codificat mesajul HARAPULUI ALB, ceea ce este o contrazicere ideologică și cromatică. Un arap este NEGRU, dar se poate face ALB. Cum? Prin încrucișare genetică (naturală). Deci, în România actuală avem mulți Harapi-Albi. Ei, și aceștia suferă de rasismul care străbate din cuvântul țigan. Un român când spune țigan, imediat interlocutorul său reacționează crispat. De țigan se fuge. Nu știau Harapii-Albi cum să scape de numele de țigan. Ne-au descoperit pe noi că ne numim romi, plus că dacă te declari romi și îți faci ONG ai acces la niște bani heuropeni, și gataaa…ești ROM, ai bani și asculți manele khulte (16). Se pare că nici criteriul coloristic nu mai prezintă încredere în societatea modernă în care vedem că există romi blonzi cu ochi albaștri. Și romii atentici au devenit Harapi Albi prin amestec cu românii sau germanii. Și atunci singurul element valabil de identificare este limba romani învățată acasă, în șatră. Romii care vorbesc limba au o cutumă exprimată printr-o zicală, universal valabilă pentru toți romii din lume: Kon na jeanel Romani shib, nai rom- cine nu știe limba romani, nu este rom. Ronald Lee (9), rom din Canada, a conservat tradiția asta în scris în cartea Das duma Romanes la pagina 218: Rom bi shibako nai Rrom- A Rom without tongue is not a Rom (i.e. a un țigan care nu știe romani nu este rom!) Țiganii care nu vorbesc limba de acasă se numesc Kashtale: Wo si Rrom kashtalo- he is a wooden one (unable to speak Romani). Nai chache Rroma, Kashtale si- They are not real Rroma. They are wooden ones. Rrom Kahstalo would be Rrom bi-shibako. (Ronald Lee, page 164)

NU ORICE ȚIGAN ESTE ROM!

Dragi țigani nevorbitori de romani de acasă, gândiți-vă bine înainte de a declara la notar că sunteți romi, deși la voi în familii nimeni nu-și amintește să se fi vorbit limba vreodată. Declarațiile false sunt infracțiuni:

FALSURI ÎN ÎNSCRISURI Art. 292 Falsul în declarații

„Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. ” http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-292-cpen

Notarii publici care autentifică astfel de declarații date pe propria răspundere de țigani în familiile cărora nu s-a vorbit niciodată limba romani, nu au criterii legale, și totuși pe baza acelor declarații legalizate, mulți țigani au devenit romi și au subtilizat ciordind sumele destinate romilor autentici. Evident că există și romi care și-au uitat limba. Dar aceștia își amintesc că străbunicii lor vorbeau romani. ONG-urile rome, după mărturia lui Nicolae Gheorghe ( fondatorul ONGisticii neo-rome) sunt formate în marea majoritate din țigani, al căror PROIECT EMANCIPATOR este DOAR SCĂPAREA DE NUMELE DE ȚIGAN, și îmbrățișarea aceluia de rom. Aceste ONG-uri neo-rome acordă CERTIFICATE DE ROM, cetățenilor români de etnie incertă, ai căror strămoși puteau fi AȚIGANI, GAVAONI, HOLOPI, SIRIENI, ARAPI, ETIOPIENI, EGIPTENI. Toți acești țigani se declară romi pentru a aveau un viitor mai bun, furând drepturile romilor autentici. Toți acești țigani se declară romi în disperarea obținerii unei identități care poate nu le-a aparținut niciodată. Identitățile lor au fost demult uitate de strămoșii lor care au optat să-și uite limba cum este cazul Gavaonilor de care nu s-a auzit nimic în timpurile moderne, doar documentele medievale fiind martori tăcuți ai existenței lor ca sclavi în Țările Române.

Fragment din viitoarea mea carte, Rom sau Țigan.

Autor: Cîrpaci Marian Nuțu, țigan fierar în românește, și rom de 2500 de ani din India. Contact: naayram@gmail. Facebook ID: Baro Rom (Ulise).

Bibliografie

1-Paul of Aleppo, The travels of Macarius : Patriarch of Antioch, vol. I, London : Printed for the Oriental Translation Fund of Great-Britain and Ireland, 1836. https://archive.org/stream/travelsmacarius01pauluoft#page/n157/mode/2up

2- Iuliu Zane, Proverbele Românilor vol. 6, 1901.

3- Al. Odobescu, Opere alese, vol. II, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras, București, 1941.

4- Documenta Romaniae Historica. Seria B. Țara Românească. Volumul 24, pag 467.

5-Petcuț, Petre, Sclavie și libertate, pag 33, București: Editura Centrului Național de Cultură a Romilor , 2015.

Documente privind istoria românilor, B, Țara Românească, veacul al XVII -lea, vol. III, pp. 87-89.

6- Zamfir C. Arbure, Basarabia in secolul XIX, pag. 113-114, Editura C. Göbl, 1898.

7- ROM SAU ȚIGAN Dilemele unui etnonim în spațiul românesc, Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2012.(http://www.fundatia.ro/sites/default/files/ro_124_Rom%20sau%20tigan.pdf )

8-Kogălniceanu, Mihail, Schiță despre Țigani, 1900, tradusă de Gh. Ghibănescu.

9- Ronald Lee, Das duma Romanes, University of Hertfordshire Press, 2005.

10-Șăineanu, Lazăr, Dicționar universal al limbei române, 1929.

11-Anuarul Societății Prahovene de Antropologie Generală, nr. 1, 2015, editura Mythos.

12- Surete și izvoade vol XXI de Gh. Ghibănescu.

13- Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei. Epocile vechi (Vol. I), Chișinău, Tipografia Dreptatea, 1937

14- Iuliu Zane, Proverbele Românilor vol. 6, București, Socec, 1895 – 1903, 1912.

15- Studii și materiale de istorie medie, vol. VI, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1960

16- Manele khulte- joc de cuvinte inventat de mine, bazat pe asemănarea dintre cuvântul țigănesc „khul”-fecale, și izul de khultură cacare emană din manele.

Copyright © 2016 Cîrpaci Marian Nuțu