Țigani și Cingari, două rase diferite, o confuzie de 500 de ani

Datorită omonimiei (asemănării) a două cuvinte diferite, athinganoi și cingar, s-a produs o confuzie care persistă și azi, după 500 de ani. Athinganoii erau menționați încă din Imperiul Bizantin, din anii 600 e.n.. CINGARII au venit din India în jurul anului  1422, când călugărul italian Hieronymus Foroliviensis i-a întâlnit. Acesta îi întreba pe indienii  proaspăt sosiţi de unde vin, iar aceştia au spus că doar unii erau din India. În volumul XIX al lui Muratori, aflăm că acești indieni misterioși, Cingari, se duceau la Roma, în 7 August 1422, și din nou, doar unii susțineau că sunt din India, et ut audivi aliqui dicebant quod erant de India.

cingara orientaleLa Zingarella

La stânga ilustratia cărții din 1590, a lui Cesare Vecellio, care a scris  “Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo”, în care acesta înfățișa albumul costumelor tradiționale și costumul țiganilor orientali. Pe versoul gravurii din 1590 legenda gravurii spune  Cingara orientale, overo donna errante. În legenda gravurii sunt date informații despre acești indieni care aveau brahmani și practicau ritualuri sexuale pe care romii nu le practică.

La dreapta, este sculptura La Zingarella, de Cordier, sculpată între anii 1607-1612. Este limpede că italianul Zingarella provine din Cingar, numele castei indiene Cingar.


Cingarii indieni diferiţi de athinganoi
Cingarii indieni sunt altă rasă, se pare. Despre exonimul Ceangar aflăm că este pronunțat și Žingar în India (http://www.iranicaonline.org/articles/gypsy-i). Numele este format din două cuvinte persane chun-var și gar- fabricant. Să fie acest cuvânt persan, Žingar, sursa pentru italianul Zingarra, numele ţiganilor în Italia? După tradițiile lor, ciungarii au părăsit Iranul în timpurile străvechi (K. S. Singh, People of India, Rajasthan, part one, vol. XXXVIII). Dacă sunt emigranți probabil că exonimul le-a fost stabilit după meserie. Chungarii indieni nu au o limbă specială, ci vorbesc limbile regionale indiene din teritoriile locuite.
în Studii și materiale de istorie medie, vol. IX în articolul Literatura istorică transilvăneană în limba maghiară (sec. xvi) sunt citați doi autori maghiari : „Cîteva dintre însemnarile lui Székely pot fi alăturate celor ale lui Heltai prin aceea că se referă la situația demografică din momentul descălecarii ungurilor. La descrierea întîmplărilor din timpul domniei lui Carol cel Mare spune despre Panonia : „dar atunci n-au locuit aici unguri, ci fel de fel de neamuri : valahi, avari, alani, slavi, și alte neamuri din care acum putem vedea doar foarte puțini”. Aceeași informație o repetă și pe pagina următoare unde însa nu amintește pe avari, dar, apar în schimb ostrogoții, grecii, bulgarii, sîrbii și țiganii. ” (Vekov, 102: 1978). Heltai Gáspár și-a scris Chronica între anii 1510–1574, deci trebuie să-l credem când afirmă că țiganii locuiau în Panonia pe timpul împăratului Carol cel Mare (742/748 – † 28 ianuarie 814).
În acest caz, indienii Cingari erau diferiţi de ţiganii din Cronica lui Heltai. Cesare Vecellio (1590) în lucrarea “Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo” îi denumeşte pe indieni drept Cingara orientale, overo donna errante.
Ţiganii ştiau că ei sunt indieni, este şi normal, şi au declarat acest lucru, pe la 1590, lui Cesare Vecellio, care a scris acest lucru în opera sa, “Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo”, în care acesta înfățișa albumul costumelor tradiționale și costumul țiganilor orientali, iar pe versoul gravurii legenda este Cingara orientale, overo donna errante. În legenda gravurii sunt date informații despre acești indieni. Redăm mai jos textul fragmentar în italiană așa cum îl aflăm în articolul On the former costume of gypsies, scris de Henry Thomas Crofton.
Iată textul în italiana medievală de la pagina 466 a ediței din 1590, textul a fost mutilat în alte ediții și a aruncat multă îndoială:
Journal of the Gypsy Lore Society n.s.v.2 , 1908-1909, pag. 223
„Qvesta e vna sorte di gente, la quale va errando tre giorni in vn luogo, et tre in vn altro, et non hanna mai luogo permanente, sono Christiane, ma hanno qualche diuersita dalla Fede nostra Cattolica. Il lor Signore, et altri fra loro Nobili s’infarinano la faccia, e tutto il resto del corpo con farina di sandali macinati, et altri odori preciosissimi. Hanno vn Signore, quale dimandano il Re di Colucut, il quale come Gentile fa adorare il Demonio in vera forma scolpito, et dipinto, dicendo, che sia stato mandato da Dio par far giustitia, se ben credono in Dion anchora. Questo tal Re ha alcuni Bramini, ouero Sacerdoti, i quali stima assai, et quando esso Re vuole pigliar moglie, fa che vno di questi Sacrdoti piu honorato dorma prima con la sua Sposa, et gli leui la verginita, et poi la paga di quatttrocento, o cinquecento ducati, dandogli liberta per sempre di poter vsar carnalmente con essa Regina, sotto al cui Regno sono cueste sorti di gente. L`Habito della sopra-posta Cingara e, che porta in capo vna diadema accomodata di legno ligiero, coperta di fasce di tela di molte braccia lunghe. Vsa camice lauorate di seta, et d`oro diuersi colori con molta bell` opera, et lunghe quais fino aț piedi, le quali hanno le maniche large, et lauorate con belissimi ricami, et lauori. Si lega vn manto di panno sopra vna spalla, et se lo fa passare sotto lțaltro braccio, et e tanto lungo, che arriua quasi fino ao i piedi. I capelli suoi cadono dalla testa sopra le spalle, et con qualche figliuolino sostenuto da qualche fascia legata al coll di essa vanno cosi vagando.”
Textul de mai sus este scandalos din punctul de vedere al practicilor de puritate ale romilor.
Traducerea mea este făcută cu ajutorul googletranslate, dar este ușor inteligibil pentru un vorbitor cult de limba română. Iată traducerea celor mai importante pasaje:
Acesta este un fel de oameni, care se rătăcesc în jur de trei zile într-un loc, trei în altul, nu au loc permanent, sunt creștini, dar se deosebesc de credința noastră catolică … Ei au un Domn, care este numit Regele lui Colucut, care,…, se închină diavolului în formă adevărată, sculptată, pictată, spunând că el a fost trimis de Dumnezeu în fața dreptății … Acest Rege are deci niște brahmini sau preoți care …atunci când dorește să ia o soție … este că unul dintre acești Sacerdoți este mai onorat, și doarme înainte cu mireasa lui și îi ia virginitatea și apoi este plătit cu cinci sute de ducați, oferindu-i libertatea de a fi mereu (în plăceri) carnal cu Regina …
Este limpede pentru orice rom că Cingarii nu erau Romi. La romi, MIREASA TREBUIE SĂ FIE VIRGINĂ. În nici un dialect rom nu există cuvântul Brahman / sacerdot. Noi spunem RASHAI.
La pagina 472 a ediției din 1589 titlul este Libro XI degli habiti dell’Asia, Indo Orientale di Conditione. Pe următoarea pagină găsim desenul unei țigănci, cu îmbrăcăminte specifică, proaspăt indiană, cu legenda Cingara orientale (poza articolului). La pagina 472 citim titlul Mulier orientalis, que vulgo Cingara diciturfemeie orientală căreia vulgul îi zice Cingara.
La pagina 474 este infățișată altă indiancă numită Donna Indiana Orientale di conditione, sau Nobilis Mulier Indica Orientalis. La pagina 475 vedem costumul unei femei Indiana Orientale di mediocra conditione.
Cât despre numele de egipteni al romilor, se pare că l-au „împrumutat” de la athinganoi, care își spuneau Micuții Egipteni, pentru că veneau din Micul Egipt, care era situat în Grecia, lângă cetatea Modon.
Este clar că Cingarii erau indieni, din moment ce pomenesc numele orașului Calcutta, și aveau Brahmini, preoți. Mai mult, capitolul din scrierea lui Veccelio este dedicat costumelor indiene.
Mai există un document medieval, citat în cartea lui Gheorghe Sarău, India, romii și limba romani. Iată despre ce este vorba: călugărul Geronimo în Cronica de la Forli (1422), menționează că unii țigani spuneau că vin din India.
Athinganoii
În Imperiul Bizantin, athinganoii nu acceptau să fie atinşi, aşa cum vedem din textul
Anatemei Bizantine (sec. IX), din care citează cercetătorul Ellie Cohen în cartea sa History of the Byzantine Jews: A Microcosmos in the Thousands Year Empire. Numele de athinganoi , de neatins, provine din practica ereticilor sabateeni, care-şi atestau practica prin formula „nu mă atinge, că sunt pur” ( cf. Ellie Cohen, 76). Şi presbiterul Timotei de Constantinopol scria în anul 600 e.n., în Reprimirea ereticilor, că „cei numiţi acum athinganoi” , nu atingeau pe nimeni. Este vorba deci, de un autonim izvorât din practica neatingerii. Deci cuvântul „ţigan” nu a fost dat din exterior, în batjocură ţiganilor, ci a fost folosit de ţigani pentru a face deosebirea dintre secta lor creştină şi celelalte. Athinganoii sau ațiganii erau greci, vorbeau în un amestec de Greco-Persan, așa cum ne zice Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie. Există și alte surse europene medievale care mărturisesc că țiganii vorbeau greaca, nu limba Romani
În final, conchidem că omofonia dintre indianul Cingar şi grecescul Athinganoi, cu diversele variante de pronunţie (zingar), a dat naştere la…500 de ani de confuzie.

Ţiganii erau greci, aşa cum spune şi proverbul românesc, dar şi mărturiile lor înregistrate în documentele medievale, iar cingarii erau indieni, aşa cum mărturiseau ei înşişi în faţa călugărului Cesario Vecceli, în anul 1590. Cine erau însă, indienii descrişi de fratele Geronimo la 1422? Enigme ale istoriei… Este sigur că indienii care mergeau la 1422 la Roma, nu erau indienii descrisi de Cesario Vecceli, căci şi Geronimo la 1422, şi Vecceli, la 1590 îi descriu ca fiind nou veniţi în Italia.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Nuţu Cârpaci : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului

Reclame

Ce este IDENTITATEA etnică de ROM?

RROM-ASUMAREA ETNIEI, O INFRACȚIUNE ACCEPTATĂ DE GUVERNUL ROMÂNIEI

De 28 de ani, Statul Român acceptă practica ilegală de declarație pe propria răspundere a etniei rome, pe baza unei simple declarații individuale, fără demonstrarea apartenenței culturale la etnia romilor, pe baza cunoașterii unui dialect rom de acasă. Această practică se datorează necunoașterii istoriei sclaviei țiganilor. Până acum 2 ani, (când eu am re-descoperit că în Țările Române au fost sclavi/țigani nu doar romii, ci și alte etnii, adică africani, gavaoni, sirieni, rusneci, etc) s-a crezut că oricare țigan care nu știe limba romani de acasă este un rom care a uitat-o de mult timp. În acest caz, era LEGALĂ și SUFICIENTĂ doar o declarație pe propria răspundere, sau recunoaștere oficială, ștampilată de un ONG „rrom”, numită recomandare. În lumina noilor descoperiri despre istoria României, presupunerea că oricare țigan este rom devine o INFRACȚIUNE. De ce? Pentru că este foarte probabil că țiganii care nu știu vreun dialect rom de acasă, să fie urmașii celor 10 etnii diferite aflate în sclavie sute de ani, etnii care nu au nici o practică culturală specifică, și și-au pierdut și limbile strămoșești, care puteau fi limba gavaon, venedica, rusneaca, africana, siriana, etc. În prezent, în Guvernul României, SECRETARII DE STAT, nu sunt romi, ci aproape toți ROMÂNI, căci cuvântul țigan NU reprezintă o etnie, ci un STRAT SOCIAL, acela de urmași ai foștilor SCLAVI, (sau țigani), acesta fiind sensul medieval românesc al cuvântului țigan.
Cum a procedat Statul Român?
Guvernul României a preluat incomplet și PREFERENȚIAL (obligat de ONG-urile „rrome”) legislațiile din Dreptul Internațional referitoare la identitatea persoanelor care fac parte din minorități, și anume, declarația pe propria răspundere, nedând importanță elementelor culturale tradiționale:
„Obligația statelor este de a recunoaște și a proteja atât identitatea individuală a persoanei – decurgând din exprimarea liberă a acesteia de a aparține minorității, DESIGUR PE BAZA ELEMENTELOR OBIECTIVE cât și IDENTITATEA grupului minoritar.” (Ion Diacon, Protecția dreepturilor omului în dreptul internațional contemporan, ed. a II-a, 2010)
Ce este IDENTITATEA etnică de ROM?
Raportul explicativ la Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale din 1995, specifica faptul că:
Nu se poate admite că alegerea unei persoane de a face parte dintr-o minoritate poate fi arbitrară…, căci „alegerea individuală subiectivă este inseparabil legată de criterii obiective relevante pentru identitatea persoanei.” (op. cit, p. 168)
Autorul, Ion Diacon, explică ce este identitatea:
Identitatea este în cele mai multe cazuri, un fenomen complex, cuprinzând LIMBA, religia și cultura specifice, ele însele strâns legate între ele…în unele cazuri însă, persoane sau minorități, pot avea numai o identitate lingvistică sau religioasă distinctă; identitatea culturală, de regulă, nu poate fi separată de cea lingvistică sau de cea religioasă…identitatea persoanei – cultura, limba maternă, practicarea religiei – se construiește în cadrul grupului minoritar, se păstrează și se dezvoltă în ambianța comunității. De altfel, cultura, limba maternă, religia proprie sunt trăsături care se manifestă nu atât de persoane izolate, cât mai ales în comunicarea și împreună cu alte peroane care împărtășesc aceeași limbă, religie, cultură…Dreptul internațional, documentele menționate se referă însă la identitatea persoanelor care fac parte din minorități și a minorităților ca atare deoarece PROTECȚIA ACESTEI IDENTITĂȚI face necesară acordarea unor drepturi specifice și luarea măsurilor corespunzătoare.
Asumarea identității de ROM este o infracțiune
În concluzie, dacă un membru al comunitatății/strat social de ȚIGANI RUDARI sau ȚIGANI simpli, care nu vorbește unul din dialectele limbii romani, ar dori să ocupe locurile rezervate romilor în școli, licee sau facultăți, ar solicita o recomandare de la un ONG rrom (de regulă format din țigani, nu romi), sau ar semna o declarație pe propria răspundere că este rom, pentru a obține avantaje necuvenite, săvârșește o infracțiune contra DREPTURILOR OMULUI. Declararea de identitate falsă se pedepsește cu închisoarea în România. Identitatea de rom se dovedește prin cunoașterea unui dialect rom de acasă, așa cum glăsuiește și legea.
Bibliografie
Ion Diacon, Protecția drepturilor omului în dreptul internațional contemporan, ed. a II-a, 2010
Referinţă Bibliografică: 
Rrom-asumarea etniei, o infracțiune acceptată de Guvernul României / Marian Nuţu Cârpaci : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2707, Anul VIII, 30 mai 2018.Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Marian Nuţu Cârpaci : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

LIMBI ŢIGĂNEŞTI UITATE ÎN ROMÂNIA: VENEDICA, ATHINGANOI, GAVAON, SIRIANA, AFRICANA.

zingarela
În atenţia Institutului pentru studierea problemelor Minorităţilor Naționale (www.ispmn.gov.ro): Domnule director, acum în România şi în Europa se face o confuzie teribilă, aceea dintre romi şi ţigani. Institutul pe care-l conduceţi a încercat să elucideze enigma acestui nume, prin editarea cărţii Rom sau Ţigan, dilemele unui etnonim în spațiul românesc. Cartea editată de instituţia dvs. nu dă nici un răspuns societăţii româneşti privind explicaţia numelui de Rom, dar unul din autorii ei, celebrul Nicolae Gheorghe, el însuşi ţigan, după spusele sale, explică motivul pentru care s-a declarat rom, acela de avea accesul la resurse,adică fondurile romilor (C). Cu alte cuvinte, conform legilor în vigoare, Nicolae Gheorghe a declarat o identitate falsă, fiind pasibil de pedeapsă. Domnul Mihai Neacşu, directorul Centrului Naţional de Cultură a Romilor, impune prin instituţia pe care o conduce, cultul personalităţii lui Nicolae Gheorghe, cel ce a refuzat identitatea de rom.
Furtul de identitate şi eterna confuzie datează de sute de ani
„Rudolf Stumf, în a lui Schweitzer Chronik, publicată cam pe la 1546, și Guler în a sa Rhoetia, publicată în 1616, amândoi relatează că țiganii (gypsies) originali s-au reîntors acasă, și apoi o trupă leneșă și disperată le-a luat locul, și înnegrindu-și fețele, folosind în același timp haine străine, s-au străduit să convingă lumea că ei sunt identici cu egiptenii.” Sursa:https://archive.org/stream/journalofgypsylo02gypsuoft#page/220/mode/2up
Limba ţigănească Venedica
Ceea ce a scăpat vederii „agere” a ţiganologilor moderni este o observaţie a lui Aventino, din opera sa Annales ducum Bojariae. Noi îi suntem îndatoraţi lui Bataillard pentru ochiul ager de antropolog (1) cu care a notat anomalia pe care Aventino o specifica în secolul XIV. Aventino spune că ţiganii vorbeau între ei o limbă specială, numită Venedica: „Experiments cognovi eos uti Venedica lingua” Or, limba romilor se numeşte romani. Preotul Andrew de Ratisbon, a dat un Vocabularium Venedicum în lucrarea sa Historia Studii etymologici linguae Germanicce hactenus impensi, din 1711. Analiza vocabularului limbii venedica dă rezultat ZERO potrivire între limba romani şi venedica. Dar, constatăm că limba venedica era înrudită cu slavona. Aventino specifica faptul că ţiganii aveau o limbă specială. Dacă erau romi, de ce Aventino nu a spus limba romani? Pentru că nu erau romi…ţiganii despre care TOŢI ţiganologii vorbesc că erau conduşi de ducii Andrash, Panuel şi Shindel, aşa cum ni-i descrie Aventino, autorul medieval citat de toţi ţiganologii respectaţi, nu erau romi, ci o altă rasă vorbitoare de… limba venedica, după cum vedem scris de Aventino, cel care i-a şi auzit vorbind acea limbă. Un călător străin în Ţările Române, Lorenzo Hervas y Panduro (1735-1809) constata (A) şi el existenţa a două limbi diferite denumite ţigăneşti, una mixată cu slavonă şi germană, iar una indiană : „ ȋn Catalogo, el afirma că limba ţiganilor este alcătuită din germană, slavă şi română. În Cat. lenguas, ȋn schimb, el prezintă ȋn mod corect limba ţiganilor ca fiind o limbă in esenţă indiană; ȋn Transilvania ȋnsa ea ar fi o limba mixtă care ar conţine şi multe cuvinte româneşti.” Să fie limba prezentată de Panduro ca fiind slavonă şi germană, limba numită venedica în secolul XIV de Aventino? În orice caz, avem trei mărturii pentru aceasta: primul a fost Aventino, în secolul XIV auzise de la ţigani că limba lor se numeşte Venedica , al doilea, preotul Andrew de Ratisbon la 1711, care dă singurul vocabular cunoscut de lingua venedica, o limbă slavonă, vorbită în Germania, iar ultimul, călătorul spaniol L.H. Panduro, descria o limbă ţigănească compusă din germană, slavă şi română. Ca termen vernacular, românescul VENETIC înseamnă străin, venit din alte meleaguri. Deci, ţiganii venedici nu erau romi, ci slavi, originari pe lângă Vistula, după cum vom vedea în continuare. Spaniolul Panduro era lingvist, deci era imposibil ca el să se înşele când a afirmat că una din limbile ţigăneşti vorbite în România anului 1700 era slavona. Este limpede că el a auzit un dialect al limbii venedica.
Cercetătorul român Sorin Paliga îl citează pe Iordanes, care în secolul VI, în Getica, 119, îi menţiona pe venethi, unul din trei triburi înrudite (sclaveni, anti şi venethi). În lucrarea domnului Sorin Paliga ni se descrie faptul că sclavii romanilor şi ai arabilor erau de fapt, aceşti sclaveni, un trib al venedilor, care îşi vindeau copii în sclavie. Deci, etimologia cuvântului sclav provine de la numele unui trib. Curios lucru, şi cuvântul aţigan, original numele unui trib, a devenit sinonim cu sclav…Ceea ce este cu adevărat interesant, este faptul că Iordanes, citându-l pe Tacitus (sfârşitul veacului I e.n.), îi situează pe venedi undeva la izvoarele Vistulei, origine pe care şi Aventino, 1400 de ani mai târziu, o confirma despre ţiganii vorbitori de lingua venedica… Venetic în forma greacă venetikós, înseamnă „venetic, necredincios „, adică păgân. Sclavenii erau „înalţi, roşcovani şi cu pielea nu foarte albă”, după descrierea domnului Sorin Paliga. Nota de subsol de la pagina 7 a lucrării domnului Sorin Paliga, Lingvistica şi arheologia slavilor timpurii, editura Cetatea de Scaun, 2009, ne spune că acest cuvânt, venetic, apare şi în finlandeză, dar a fost cunoscut şi de Pliniu cel Bătrân sub forma eneti – Naturalis Historia XXXVII, 43.
Lorenzo Hervas y Panduro este posibil să fi avut dreptate când afirma că limba ţiganilor este alcătuită din slavă şi română, căci tot în aceeaşi epocă a fost scris şi vocabularul de limba venedică. Un alt scriitor, Sir Thomas Browne (2) , afimă şi el că limba ţiganilor a fost sclavonica: „…prima lor apariţie a fost în Gemania, din anul 1400, nici nu au fost observaţi înainte în alte părţi ale Europei…că aceştia s-au stabilit mai întâi nu departe de Germania, este de altfel probabil după limba lor, care a fost limba sclavoniană.”
În 1422, când călugărul italian Hieronymus Foroliviensis îi întreba pe indienii (Cingari?) proaspăt sosiţi de unde vin, aceştia au spus că doar unii erau din India. În volumul XIX al lui Muratori, aflăm că acești indieni misterioși, Cingari, se duceau la Roma, în 7 August 1422, și doar unii susțineau că sunt din India, et ut audivi aliqui dicebant quod erant de India. Ceilalţi, care nu erau indieni, puteau fi vorbitorii de limba venedica? Iar athinganoii, după cum vom vedea mai departe, veneau din Micul Egipt, situat în…Grecia, provincia Methoni (3). Aceştia, fireşte că vorbeau limba greacă. Şi Münster, în Cosmographia universalis (B), la anul 1550 ne spune că limba ţiganilor întâlniţi de el era Rotwelsch, un jargon al hoţilor.
Ţiganii erau greci, aşa cum spune şi proverbul românesc, dar şi mărturiile lor înregistrate în documentele medievale, iar cingarii erau indieni, aşa cum mărturiseau ei înşişi în faţa călugărului Cesario Vecceli, în anul 1590. Cine erau însă, indienii descrişi de fratele Geronimo la 1422? Enigme ale istoriei… Este sigur că indienii care mergeau la 1422 la Roma, nu erau indienii descrisi de Cesario Vecceli, căci şi Geronimo la 1422, şi Vecceli, la 1590 îi descriu ca fiind nou veniţi în Italia.
Ţiganii din Moldova lui Dimitrie Cantemir, vorbitori de un dialect greco-persan
Un proverb popular românesc afirmă că ţiganul este un grec cu limba neagră (Zane, Proverbele românilor, vol. VI, p 133.) Şi domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir (1673–1723) la 1716 în Descriptio Moldavie, afirma că: „Țiganii sunt împrăștieți prin toată Moldova și nici un boier nu este carele să nu aibă robi vreo câteva salașe de dânșii. Iară de unde și când a venit acest neam în Moldova, nici ei singuri nu știu și nici în hronicile noastre nu se găsește nimic pentru dânși, și toți vorbesc un grai amestecat cu multe cuvinte grecești și persienești și nimic alta nu lucrează decât meșteșugul zlătăriei și al ferăriei și asemenea sunt închipuiți ca și ceilalți țigani de prin alte țări, au asemenea năravuri ca și aceia; și faptele lor cele mai mari și semnele cele pentru deosebire, le este trândăvirea și furtișagul”. Nu putem ști cu certitudine nimic despre limba țiganilor descrisă de Cantemir ca fiind un amestec de greacă și persană, în lipsa unor exemple clare, dar putem afirma cu certitudine că nu se referea la romi, căci știm că Mihail Kogălniceanu în 1837 declara în Schiță despre Țigani că limba romilor este indiană. Faptul că luminatul domnitor nu caracterizează limba țiganilor ca având și cuvinte indiene sau cel puțin de origine obscură, ne îndreptățește să presupunem că țiganii vorbitori de greacă mixată cu persană descriși de Cantemir nu erau romii, ci athinganoii, căci o zicală populară afirma că țiganul este un grec cu limba neagră. Ori, grecii vorbesc limba greacă. Este evident că domnitorul confunda pe athinganoi cu romii, sau cu alte triburi migratoare, de vreme ce el spune: și asemenea sunt închipuiți ca și ceilalți țigani de prin alte țări. A închipui însemna, în limba veche, a asemui. Deci este vorba de asemănarea ţiganilor moldoveni cu țiganii din alte ţări europene, probabil pe baza meseriilor comune și a locuirii în corturi. Dimitrie Cantemir cunoştea 11 limbi străine, printre care turca, persana şi araba. Un membru al Academiei de ştiinţe din Berlin, şi cunoscător a atâtor limbi să nu fi fost capabil să remarce prezenţa cuvintelor indiene în limba ţiganilor? Faptul că Dimitrie Cantemir nu menţionează prezenţa cuvintelor indiene în limba ţiganilor, ne îndreptăţeşte să afirmăm că NU romii erau ţiganii menţionaţi de Cantemir ca fiind trăitori în Moldova. Despre comunitatea rudarilor s-au spus multe, au fost şi sunt confundaţi cu romii. Eu am descoperit că din limba lor descrisă magistral de Dimitrie Cantemir, a mai rămas un cuvânt persan, dăstău (dast în persană înseamnă mâner), care se referă la un utilaj folosit în sculptarea lemnului.
Mărturii europene despre limbile ţiganilor
Peter Bakker spune despre gitanii spanioli în articolul Genesis of Calo : în jurul anului 1600 s-a consemnat că vorbeau greaca (4). Dimitrie Cantemir știa clar că țiganii din alte țări sunt aceeași cu cei din Țările Române, adică vorbitori de greacă. Se pare totuși că au existat două grupuri numite țigani, unul vorbitor de greacă , iar celălalt vorbitor de romani… Misterul deși pare să fie dezlegat, se adâncește, pentru că, de fapt nu știm la cine se refereau sursele citate de Bakker, probabil că gitanii spanioli erau athinganoii greci, care erau denumiți încă din anii 1300 „egipteni”. Este cunoscut faptul că numele de „egyptian” este sursa etimologică a cuvântului spaniol „gitano”. Richard Bright îl citează pe Grellman, care citează la rândul său un manuscris, ȋmparţindu-i pe ţigani (gypsies) din România, după meseriile tradiţionale rome, ȋi adaugă pe rudari şi pe corturari, şi ȋi aminteşte şi pe egipteni! În epocă se făcea distincţia între corturari şi egipteni. Deşi romii corturari încă există, egiptenii au dispărut din istoria românească modernă, cu toate că într-un decret imperial habsburgic, țiganii mai sunt numiți și „eghipteni”. Foarte interesantă este și descoperirea (5) recentă într-o scrisoare a lui Gregorios II Kyprios (1283- 1289) Patriarhul Constantinopolului, în care se menționează taxele colectate de la așa numiții egipteni și țigani (’o toùs kaì Aìgyptíous kaì Athingánous). Să nu uitam că athinganoii erau denumiţi si egipteni, iar ţinutul lor de lânga Methoni, Grecia se numea Gyppe sau Tzingania, ei chiar auto-denumindu-se „micuţii egipteni”. De ce „micuţi”? Pentru că acelaşi ţinut grecesc locuit de ţigani se mai numea şi Micul Egipt, Egiptul Minor, sau Methoni. Tot Bakker îl citează pe P. Martin Delrio care scria în 1608 în Disquisitionum Magicarum că limba gitanilor „era o vernaculară inventată de ei ca să-și înlocuiască propria limbă, pe care ei au uitat-o” (citat în spaniolă în Pabano 1915:197). Or, romii spanioli își vorbeau încă limba pe la 1900, deci cine puteau fi gitanii (egiptenii?) care și-au uitat limba? Posibil că unii dintre acei athinganoi/gypsy /gitano spanioli despre care Peter Bakker afirmă că s-a consemnat că erau vorbitori de greacă.
Alte limbi „ţigăneşti” vorbite în Ţările Române : siriana, africana şi egipteana, fapt care reiese din mărturia diaconului sirian Paul de Aleppo, cel care a vizitat România în anul 1650, apoi limba gavaonilor, despre care vom discuta în cele ce urmează:
Gavaonii- țigani kurzi?
Despre ţiganii care se numeau în limba lor gavaoni, se cunoaşte că au locuit sute de ani în robie în Ţările Române. Domnul Petre Petcuţ susţinea că ţiganii gavaoni provin din oraşul Gavaon din India. Despre limba lor nu există date precise, şi nici despre originea lor etnică, dar Nicolae Costin afirmă că aceştia erau din cetatea Gava, din Israel. Nicolae Costin încearcă să atribuie o origine biblică tuturor neamurilor, aşa cum se obişnuia în epocă. Iată fragmentul din opera lui Nicolae Costin : „Ebuzin, al doilea fecior al lui Hanaan, au stăpânit Ierusalimul şi Gava,din carii sunt numiţi Gavaonii, iproci.” (Letopisețul țării Moldovei, pg. 77 București 1942)
Evident că putem accepta cu greu originea evreiască a gavaonilor, dar, este demn de remarcat că Nicolae Costin încearcă să stabilească o identitate gavaonilor, semn că de pe vremea lui, gavaonii nu îşi mai puteau aminti cine au fost strămoşii lor. Apelând la asemănarea de nume, există şi astăzi în Turcia, ţiganii Gevende. În Etudes Tsiganes, nr. 3/1991, autorul Ruddiger Benninghouse, în articolul Les Tsiganes de la Turquie Orientale, pagina 51, spune că „la Adiyaman există un grup de ţigani numiţi Gevende, diferiţi de Domii Karachi. Acest nume vine din cuvântul kurd „goven”- dans.” Despre limba domilor, autorul afirmă că se numeşte Domani. Avem din start o altă origine etnică pentru enigmaticii ţigani gavaoni. Să fi fost kurzi aceşti ţigani gavaoni, şi limba lor un dialect kurd amestecat? Singurul cuvânt ţigănesc pe care Nicolae Costin îl indică în opera sa, este cuvântul MANO, despre care el zice: Vezi aicea basnele lor, ce au scris; cum zic mano ţigăneşte. În limba romani modernă nu există acest cuvânt. Dar, în limbile indiene Mano este un imperativ şi înseamnă acceptă, înţelege! Dar,nu ne putem baza doar pe un cuvânt, pentru a stabili originea unui popor, pentru că multe cuvinte din limbi diferite se aseamănă, deşi putem bănui că acesta se referă la limba gavaonilor, căci Nicolae Costin tocmai le stabilea originea etnică. Autonimul gavaon acoperă o perioadă de mai mult de o sută de ani în documentele referitoare la sclavie. Să fi originat gavaonii în zona evreiască numită Gava? Să se fi înşelat Nicolae Costin? Sau, într-adevăr ţiganii gavaoni din România să fie părinţii ţiganilor Gevende din Turcia, diferiţi de Domii indieni stabiliţi în Turcia?
Țigani sau tătărași?
Ţiganii au fost denumiţi tătari în multe ţări europene ca Suedia şi Germania, în mod eronat probabil din cauza deformării cuvântului Kartas cu care ei cerşeau mâncare:
Singura menţionare a limbii tătarilor este o expresie misterioasă consemnată de Lesný, Vincenc (1916), în scrierea sa, Cikáni v Čechách a na Moravě, la pagina 201. Acest autor citează un manuscris medieval din anii 1314, numit Dalimilova Kronika, în care la capitolul 82 este povestit că tătarii atunci când cerşesc pâine spun „Kartas boh”. Ori, această expresie deşi pare indiană, nu este în limba romani, dar nici în limba tătarilor, deoarece, tot Lesný Vincenc îl citează pe expertul în limba mongolă Bernhard Jülga care afirma că nu este vorba de limba tătară, ci de limba romani, expertul argumentând că expresia se traduce prin „keras bokh”-„facem foame”. Dar, eu ca vorbitor nativ de romani, afirm cu aceeaşi tărie ca şi Bernard Jülga, că nici de limba romani nu este vorba, ci…de o altă limbă . Pentru că în hindusa actuală „noi facem” se spune „ham karta he”, iar în limba romani acel –ta din „kartas” nu există. Redăm fragmentul original în limba cehă (6) , aşa cum apare în cartea lui Lesný Vincenc: „Léta ot narozenie Jezu Krista milostivého po tisiúciu po dvú stú po čtyřech dcětech druhého Kartasi jdiechu, taterščí spytáci biechu.Na pět set těch ľudí jdieše, a tento obyčej jich bieše. Klobúčky vysoké velmi jmějiechu, rúcho krátké a tobolky nosiechu.Všickni v nohavičkách chodiechu, holi dlúhé v rukú držiechu.Když piti chtiechu, s břěha nakloňmo pijiechu, když chleba prosiechu, „Kartas boh” tak mluviechu; pro to jim Kartasi vzdechu.”
Traducerea aproximativă cu google translate: „anii-jubileu de milostivire ai naşterii lui Iisus Christos.., ei Kartas tătari… Cinci sute dintre aceşti oameni … şi au aceste obiceie, au pălării foarte înalte.., mantii scurte …Pe scurt toţi chodiechu, poartă bastoane… Când sunt beţi.., când cerşesc pâine ei spun Kartas boh… de aceea sunt numiţi Kartas.”
La pagina 202, Vincenc redă o traducere din germana veche a a manuscrisului Dalimila: Vnd wen si peteln brot, si nantin „gartas” Got vnd ruften „Kartas wo”; darvm hiz man si do Kartas mit dem nomen. Gartas se pare că era numele luI Dumnezeu, Got în germana, iar Boh este tot numele lui Dumnezeu în limbile slave…
Cingarii indieni diferiţi de athinganoi
Cingarii indieni sunt altă rasă, se pare. Despre exonimul Ceangar aflăm că este pronunțat și Žingar în India (http://www.iranicaonline.org/articles/gypsy-i). Numele este format din două cuvinte persane chun-var și gar- fabricant. Să fie acest cuvânt persan, Žingar, sursa pentru italianul Zingarra, numele ţiganilor în Italia? După tradițiile lor, ciungarii au părăsit Iranul în timpurile străvechi (K. S. Singh, People of India, Rajasthan, part one, vol. XXXVIII). Dacă sunt emigranți probabil că exonimul le-a fost stabilit după meserie. Chungarii indieni nu au o limbă specială, ci vorbesc limbile regionale indiene din teritoriile locuite.
în Studii și materiale de istorie medie, vol. IX în articolul Literatura istorică transilvăneană în limba maghiară (sec. xvi) sunt citați doi autori maghiari : „Cîteva dintre însemnarile lui Székely pot fi alăturate celor ale lui Heltai prin aceea că se referă la situația demografică din momentul descălecarii ungurilor. La descrierea întîmplărilor din timpul domniei lui Carol cel Mare spune despre Panonia : „dar atunci n-au locuit aici unguri, ci fel de fel de neamuri : valahi, avari, alani, slavi, și alte neamuri din care acum putem vedea doar foarte puțini”. Aceeași informație o repetă și pe pagina următoare unde însa nu amintește pe avari, dar, apar în schimb ostrogoții, grecii, bulgarii, sîrbii și țiganii. ” (Vekov, 102: 1978). Heltai Gáspár și-a scris Chronica între anii 1510–1574, deci trebuie să-l credem când afirmă că țiganii locuiau în Panonia pe timpul împăratului Carol cel Mare (742/748 – † 28 ianuarie 814).
În acest caz, indienii Cingari erau diferiţi de ţiganii din Cronica lui Heltai. Cesare Vecellio (1590) în lucrarea “Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo” îi denumeşte pe indieni drept Cingara orientale, overo donna errante.
Athinganoii
În Imperiul Bizantin, athinganoii nu acceptau să fie atinşi, aşa cum vedem din textul Anatemei Bizantine (sec. IX), din care citează cercetătorul Ellie Cohen în cartea sa History of the Byzantine Jews: A Microcosmos in the Thousands Year Empire. Numele de athinganoi , de neatins, provine din practica ereticilor sabateeni, care-şi atestau practica prin formula „nu mă atinge, că sunt pur” ( cf. Ellie Cohen, 76). Şi presbiterul Timotei de Constantinopol scria în anul 600 e.n., în Reprimirea ereticilor, că „cei numiţi acum athinganoi” , nu atingeau pe nimeni. Este vorba deci, de un autonim izvorât din practica neatingerii. Deci cuvântul „ţigan” nu a fost dat din exterior, în batjocură ţiganilor, ci a fost folosit de ţigani pentru a face deosebirea dintre secta lor creştină şi celelalte.
În final, conchidem că omofonia dintre indianul Cingar şi grecescul Athinganoi, cu diversele variante de pronunţie (zingar), a dat naştere la…500 de ani de confuzie.
Se pare că cercetătorii români şi europeni, specialişti în istoria „ţiganilor”, îi confundă pe toţi care-şi spun ţigan cu romii. Această confuzie este nedreaptă. Etniile se caracterizează prin limbă, care este expresia supremă a etnicităţii. În Evul Mediu, scriitorii care i-au descris pe nomazii din Europa, au specificat că vorbeau diferite limbi. De pildă, în limba germană veche, cuvântul zigeuner însemna nomad, şi nu sclav ca în limba română. Aventino a scris că ţiganii întâlniţi de el vorbeau limba slavonă numită Venedica. Munster a spus că ţiganii pe care el i-a şi desenat în anul 1550 vorbeau dialectul Rotwelsch. Limba enigmaticilor ţigani gavaoni din Ţările Române se pare că era un dialect kurd,după umila mea părere, dacă nu cumva unul semitic, după părerea lui Miron Costin. În anul 1650, diaconul sirian Paul de Aleppo vizitează mănăstirile româneşti, şi observă că aici erau sclavi din Siria, Egipt şi Africa… Este deasupra oricărei îndoieli faptul că cei descrişi de el erau sirieni, din moment ce el însuşi era sirian. Cu siguranţă a vorbit cu ei în limba patriei lor…
Pe de altă parte, şi din India au pornit multe rase diferite de indieni către Europa. Iată aranjat de mine cronologic, exodul câtorva rase indiene diferite care au migrat către Europa. De subliniat că toţi aceştia aveau limbii proprii. Şi în ziua de azi, vorbitorii dialectelor numite Dom din Turcia sau Israel, nu se înţeleg cu vorbitorii dialectelor numite Romani din Europa :
  1. anul 2166 î.e.n, când a fost menţionată prima colonie de indieni în Armenia antică, cei care câteva sute de ani mai târziu au fost convertiţi forţat de Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei la creştinism.
  2. apoi în Persia, în anul 450 e.n., indienii aduşi de regele Bahram Gur.
  3. anul 700 e.n., când arabii au atacat provincia indiană Sind, şi i-au luat în sclavie pe indienii Jatt. Despre populația indiană Jatt , colecția de proverbe arabe a lui Maidani specifică faptul că Zotii sunt prinzonieri din Sind. Mafātīḥ al-ʿUlūm , lucrarea omului de stat persan al-Khwārizmī, a fost compilată în 975-997. Acesta scria despre Zott: „zotii sunt păzitorii drumurilor. Aceștia sunt, vorbind strict, un popor de origine din Sind, numiți și Djattan.” Cartea aceasta este una dintre cele mai vechi enciclopedii islamice. Vedem că Jatii sunt descriși ca prinzonieri ai arabilor luați din Sind. Goeje, M. J. de (Michael Jan), Mémoire sur les migrations des Tsiganes à travers l’Asie, pag. 6-7: „Do not teach the police commissioner to do research or to Zotti fly. Biggest liar, the prisonnier of Sindh. The author notes about the first Zott that are vile people , about the second as each of low birth Sindi is given to a son of king.” Colecția Freytag, Prov. II, 580, N. 609. Atacul arabilor contra Sindului s-a petrecut prin anul 700 e.n.
  4. anul 1250, generalul mongol Sali Noyan a adus sclavi hinduşi din Hindustan şi Kashmir în satele lui Inju în anii 1250,conform notei de subsol nr. 26, pag 113 din lucrarea lui Irfan Habib, Economic History of Medieval India, 1200-1500: Rashidu’dd Fazhullah nota în Jami’u’t Tawarikh, I, p.66, că sclavii hinduși prezenți în satele lui Inju în Iran pe timpul său (circa 1300) erau descendenții multitudinii de sclavi hinduși adunați de învingătorul mongol Sali Noyan în raidurile sale în Hindostan și Kashmir în anii 1250.Un Dom sirian spunea că bătrânii lor îşi aminteau că originează din timpurile Mongolilor, aproximativ în anii 1260 era noastră (http://www.domresearchcenter.com/journal/14/syria4.html)
  5. approximativ anul 1800 e.n. , acesta este ultimul exod modern din India – al indienilor Parya , care actualmente trăiesc în Iran şi Afghanistan.”According to parya themselves their ancestors migrated from India through Afghanistan around the turn of 19 century .” Elena Marushiakova, Vesselin Popov, Gypsies in Central Asia and the Caucasus, pg. 13.
Şi în Iran şi Afghanistan, populaţia majoritară îi confundă pe nomazi, denumindu-i cu nume ori indiene, ori arăbeşti: „The same label-along with the names Hindustoni-Lyuli, Afgon-Lyuli and Chingar/Changar-is given to other ethinc communities in the region, such as the Kavol and Chistoni, who migrated to the territories of modern Uzbekistan and Tajikistan fro Afghanistan in the same period… The local population is unaware of their distinctivenes and perceives the Parya, Kavol and Chistoni as one and the same community.” (Gypsies in Central Asia and the Caucasus Elena Marushiakova)
Închipuiţi-vă că urmaşii vorbitorilor mulţimii de limbi diferite din România medievală, şi-au uitat cu desăvârşire identitatea lingvistică, românizându-se complet. Ei nici nu îşi imaginează că strămoşii lor ar fi putut vorbi limbile venedica, africana, siriana sau egipteană. Toţi aceşti ţigani acum se cred romi. Probabil că unele limbi nu au mai fost vorbite din cauza interdicţiei impuse de împărăteasa Maria Tereza de a nu se mai vorbi limba ţigănească sub ameninţarea bătăii cu bastonul. Angus Fraser s-a înşelat, dar nu numai el, ci şi toţi ţiganologii moderni! Aceştia au apelat când au scris despre romi la surse secundare, nu primare. Ducii Andrash, Panuel şi Zindelo, descrişi de Aventino în secolul XV ca fiind conducători ai ţiganilor pelerini,NU ERAU ROMI, ci VENETICI. Confuzia se datorează în parte datorită lui Lionardo di Niccolo Frescobaldi, care a vizitat Modon-ul în 1384, „cel care relata că a văzut un număr de romiti în afara zidurilor oraşului, pe care i-a luat drept penitenţi rugându-se pentru iertarea păcatelor.” Romiti se numeau cetăţenii Imperiului Bizantin, vorbitori, fireşte, de limba greacă. Diferența este că romii eurpeni aparțin castei indiene Dom, nume pronunțat Rom chiar de Domii indieni. Nevasta unui Dom indian se numește Domni sau Romni, exact ca nevasta unui rom european. Pluralul este Romaa-țiganii.
Stopați confuzia. Cel ce nu vorbește de acasă limba romani, acela nu este rom, ci doar țigan, fie că strămoșii lui erau nomazi, fie că aparțineau sclavilor sau ereziei creștine numită athinganoi chiar de credincioșii practicanți.
Bibliografie
1-Paul Bataillard, Begining of the immigration of the Gypsies into western Europe in the fifteenth century, in Journal of the Gypsy Lore Society ser.1 v.2 1890/1891, page 45: a strange assertion, but perhaps interesting, for it would seem to indicate that there were numerous Gypsies in Bavaria at this time, who had come there from the region of the banks of the Vistula.
2-Sir Thomas Browne’s Works, edited by Simon Wilkin, volume III, page 289, William Pickering, London, 1835
3-În scrisoarea lui Gregorios II Kyprios ( 1283- 1289) Patriarhul Constantinopolului, în care se menționează taxele colectate de la așa numiții egipteni și țigani (’o toùs kaì Aìgyptíous kaì Athingánous).
4-Se pare că sursele care stau mărturie despre acest fapt sunt dinainte de anul 1600, conform articolului From Iberian Romani to Iberian Para-Romani Varieties de Krinková, Zuzana, pag. 32.
5-Gregorios II Kyprios ( 1283- 1289) Patriarhul Constantinopolului îi numeșțe pe țigani și egipteni, probabil pentru că în limbaj teologic orice eretic era comparat cu egiptenii la care evreii au fost sclavi.
6-http://tyfoza.no-ip.com/vestnik/html/knihy/vestnik11/texty/vest11-0204.htm
A-Eugenio Coseriu, Limba română ȋn faţa Occidentului: De la Generbradus la Hervas: contribuţii la istoria cunoaşterii limbii române în Europa occidentală, editura Dacia Cluj-Napoca 1994.
B-D. M. M. Bartlett, „Munster’s Cosmographia universalis” în JGLS (3), 31 (1952), pp. 83-90.
C-N.G.: Şi dacă poţi avea acces la resurse jucând cartea romilor e bine, pentru că la un moment dat toţi suntem romi. (ROM SAU ŢIGAN
Dilemele unui etnonim în spaţiul românesc, pag 336, Cluj, 2012)
Referinţă Bibliografică: 
Limbi ţigăneşti uitate în România: venedica, athinganoi, gavaon, siriana, africana. / Marian Nuţu Cârpaci : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2550, Anul VII, 24 decembrie 2017.Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Nuţu Cârpaci : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.