DE CE SUNT BARO ROM (ULISE) PE FACEBOOK?

Baro Rom înseamnă Mare Rom, în limba romani. Mi-am ales numele ăsta pentru că am 120 de kilograme. Dar mai am și alte motive pe care le voi enumera. Mai întâi, mă gândii să-mi pun numele ăsta deranjant pentru romi, pentru că titlul de Baro Rom în tradiția țigănească se dă doar unui conducător. Dacă avem atâția regi, IO de ce să nu hiu Mare? E mai modest, și îmi coprinde circumferința personalității… România este o REPUBLICĂ modernă cu Președinte. În ciuda acestui fapt, avem vreo doi regi ș-un împărat. Toți acești distinși domni s-au autoproclamat. Acu, partea hilară este că pentru ca să se poată declara împărat (de la Imperator, adică cel ce dă ordine/imperative), un rege trebuie să fi ANEXAT mai multe regate în urma unor lupte (devenite ulterior legende Budai-Delenești). Mai pe înțelesul romilor, „fostul rege”, actual împărat, Iulian Rădulescu trebuia să-i învingă pe Dorin Cioabă și Dan Stănescu în luptă, șă să le anexeze regatele sub un imperiu, ca mai apoi să le poată da imperative demne de un împărățel. În lipsa geografică a celor trei regate beligerante, care vor fi devenit un imperiu, după o epică bătălie, nimeni nu poate să-și afirme regalitatea. Deși românii și romii nu știu, aceste lupte se dau zilnic între cele trei case regale.
Am făcut o paranteză mai lungă pentru a-mi afirma temeiul adoptării unui titlu așa important ca Baro Rom. Motivele reale că sunt Baro:
– Am salvat de la viol multe fete și femei. Martori îmi sunt prietenii mei din orașul Caransebeș.
– Am salvat de la moarte/bătaie/cuțit mulți români și romi.
– Am predicat Evanghelia lui Iisus fără plată, pe vremea când ONG-urile romilor nu existau.
– Am citit mai mult decât orice ONG-ist rom cu doctorat. Bacalaureatul meu este mai tare decât doctoratele voastre, pentru că eu am învățat și citesc din PLĂCERE.
Eu sunt primul creator al paginii de wikipedia în limba romani, dar pentru că opiniile mele erau în conflict cu cele ale adepților domnilor Marcel Courthiade și Ian Hancock, nu am mai fost lăsat să scriu.
Dacă salvarea onoarei și a vieților omenești nu îmi dă dreptul să port acest nume virtual, atunci aș vrea să știu cu ce drept romii se proclamă regi sau conducători ong.
Pentru ONG-iștii neo-romi scandalizați de numele meu, o întrebare:
– Voi, dragilor, ce ați fuckut 25 de ani, de au ajuns romii să țină sclavi la Berevoiești? Se vede acum recolta proiectelor voastre, motive de FURAT banii romilor, care au devenit infractori pentru că banii care trebuiau investiți în educația copiilor de ieri și infractorii romi de astăzi, au ajuns în buzunarele voastre. Câte fete salvarăți de la viol? Eu zic că din cauza ONGurilor există PROSTITUȚIA femeilor rome. EU AM SALVAT DE LA VIOL FĂRĂ A FI ONGIST, VOI ONGIȘTILOR AȚI OBLIGAT SĂ SE PROSTITUEZE O MULȚIME DE FEMEI ROME DISPERATE CĂ NU AU BANI SĂ-ȘI CREASCĂ COPII, CĂ NU AU BANI SĂ ÎȘI CUMPERE MEDICAMENTE SAU HAINE. Voi ONGiștilor ne(o)-romi care ați furat fondurile romilor împreună cu acoliții voștri ROMÂNI, purtați VINA că s-au născut zeci de mii de copii cu sânge mixat rom, copii care vor fi infractori. Păcatele acelor copii de astăzi și infractori de mâine vor cădea pe capetele voastre și ale fiilor și ficelor voastre. Rușinea pe care românii o suferă din cauza faptelor reprobabile făcute de romii pe care i-ați lăsați de izbeliște este a voastră, pui de vipere!
– La întrebarea de ce sunt Ulise, răspunsul nu poate fi decât rimat și înfipt în „se”.
––––––––
Bibliografie înfiptă:
Referinţă Bibliografică: 
România între Regi și Împărat, sau de ce sunt Baro Rom (Ulise) pe Facebook? / Marian Nuţu Cârpaci : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2060, Anul VI, 21 august 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Nuţu Cârpaci : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

baro rom
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s