Definiția minorității naționale

Două opţiuni sunt luate în considerare pentru clarificarea punctului de vedere
asupra definirii „minorităţii” în cadrul legal internaţional contemporan:
1. o primă posibilitate este descrierea caracteristicilor distincte ale
minorităţii, precum relaţia cu statul în care trăieşte, alături de prezentarea
clară sau generală a cadrului drepturilor şi obligaţiilor acesteia.
2. cea de-a doua posibilitate presupune o abordare dinamică şi largă a
protecţiei unui grup în societăţile moderne, acomodând nevoile unor
grupuri distincte care prezintă legături diferite cu statul.2
Prima abordare este una tradiţională care se bazează pe identificarea ele mentelor
definitorii ale minorităţilor naţionale. Chiar dacă există o serie de astfel de
încercări de definire, un acord formal nu a fost niciodată obţinut. O primă interpretare
a conceptului este dată în anii 1970 de către raportorul special al Subcomisiei
pentru Prevenirea Discriminării şi Protecţia Minorităţilor, din ca drul
ONU, Francesco Capotorti. Conform acestuia, minoritatea naţională reprezintă:
„Un grup numeric inferior restului populaţiei unui stat, în poziţie ne do minantă,
ai cărui membrii – cetăţeni ai statului – posedă, din punct de ve dere
etnic, religios sau lingvistic, caracteristici diferite de cele ale restului populaţiei
şi care manifestă chiar şi în mod implicit un sentiment de solidaritate, cu
scopul de a prezerva cultura, tradiţiile, religia sau limba lor.”3
O altă definiţie dată de un alt membru al aceleiaşi Subcomisii pentru Prevenirea
Discriminării şi Protecţia Minorităţilor, din cadrul ONU, J. Deschênes:
„Un grup de cetăţeni, constituind o minoritate numerică şi într-o poziţie
nedominantă în statul respectiv, având caracteristici etnice, religioase sau
lingvistice care diferă de cele ale majorităţii populaţiei, având o solidaritate de
grup motivată în principal de o dorinţă colectivă de a supravieţui, şi ale cărui
obiective principale se constituie în dorinţa de egalitate cu majoritatea atât în
drepturi, cât şi în practică.”4
Astfel de iniţiative sunt importante tocmai în încercarea de definire a elementelor
de bază ale unei definiţii în legislaţia internaţională. Chiar dacă ele
nu s-au concretizat într-o singură versiune, definiţiile explicite sau implicite
din documentele europene sau din practică sugerează continuitatea acestei
practici. Astfel de exemple includ definiţia dată de OSCE – Înaltul Comisar
pentru Minorităţi Naţionale: în primul rând o minoritate este un grup de persoane
având caracteristici lingvistice, culturale sau etnice distincte de majoritate;
în al doilea rând, minoritatea caută nu doar să îşi păstreze identitatea, dar
şi să o întărească.”
Sau cea din Recomandarea 1201 a Consiliului Europei: „Un grup de persoane
constituie minoritate naţională dacă locuiesc pe teritoriul unui stat şi
sunt cetăţenii lui, menţin legături de durată, trainice şi permanente cu acel
stat, manifestă caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte,
sunt suficient de reprezentative, chiar dacă sunt în număr mai mic
decât restul populaţiei unui stat sau regiuni a unui stat, sunt motivate de preocuparea
comună de păstrare a identităţii, inclusiv cultura, tradiţiile, religia,
limba maternă.”5

Bibliografie

2 Gaetano Pentassuglia: Minorities in International Law, Strasbourg Cedex, Council of
Europe Publishing House, 2002, p. 57.
3 Gaetano Pentassuglia, op. cit, p. 57.
4 Ibidem, p. 58.
Regimul drepturilor minorităţilor
http://www.edrc.ro/docs/docs/politici/031-166.pdf

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s